Litoralul meu e bine!

Am vrut sa incep acest material intr-o nota extrem de pozitiva, eu inca fiind sub aburii celor 4 zile minunate petrecute in gasca #litoralulmeu. Dar pana sa apuc eu sa imi astern toate gandurile, cativa dintre colegii de “suferinta” au postat deja primele impresii. Constat cu parere de rau, ca au si sarit cativa mai mult sau mai putin avizati sa improaste, ba in in blogeri, ca vor sa arate si partile frumoase, ba in litoral, ca e asa si pe dincolo. De aia nu ajungem noi nicaieri, ca ne pricepem tare bine la criticat, dar la pus umarul mai putin.

Ca sa scurtez, pentru ca vreau sa continui nota pozitiva, AVEM litoral frumos tare. Am zis! 🙂

Am revenit din ceea ce a fost programul #litoralulmeu si sunt in continuare coplesita de experientele si locurile frumoase prin care am trecut. Recunosc ca am plecat fara asteptari prea mari, poate de aceea si entuziasmul post-trip. Pentru ca realizez ca se poate si ca unii oameni au facut niste investitii cu cap si suflet, remarcabile.

Desi nu am vazut decat o mica parte din tot ceea ce am fi avut pe harta, cred ca mi-ar ajunge sa scriu cateva episoade bune.

 

Am pornit aventura din Eforie Nord, unde ne-am cazat la Hotel Europa, parte din Ana Hotels. Mi-a placut mult ca toate camerele sunt cu vedere la mare. Hotelul arata foarte bine si se preteaza pentru orice tip de turism. Fie ca vii pentru procedurile SPA, sau pentru o escapade de weekend, teambuilding ori evenimente de business, locatia are dotari 360. Noi am fost rasfatati si am beneficiat de o terapie SPA, la alegere. Eu am ales baia cu namol, dar poti selecta din nenumarate procedure, de la bai in struguri sau dusuri Vichy, pana la masaje si tratamente personalizate. In orice caz, oferta SPA este mai mult de completa, nu iti ajung 2-3 zile sa le incerci pe toate.

 

Am continuat aventura in zona Mangalia, pe unde recunosc ca nu prea am ajuns, dar mi-a pus capac. Ne-am petrecut dimineata vizitand Herghelia Mangalia, despre care am aflat ca are mai bine de 80 de ani de existenta. Eu sunt mare iubitoare de cai, asa ca va puteti inchipui fericirea pe care am simtit-o cand m-am trezit printre zeci de cai si manji. Nu cred ca a scapat unul nescarpinat. Nu m-am abtinut si m-am urcat putin pe un armasar falnic, pret de o plimbare de 5 minute pana a dat ploaia. Eu as mai fi stat, calul nu. 🙂

Puteti petrece aici si o zi intreaga, asta daca vrei sa te bucuri de toate atractiile pe care le ofera oamenii de aici. Preturile sunt mai mult decat civilizate, poti face cursuri de echitatie cu sau fara instructor, la 50 de lei/ora, respectiv 30 de lei/1/2 ora.

 

Lacul Limanu

Ei bine, aici pur si simplu m-am indragostit. Este un loc feeric, foarte linistit si izolat, unde poti avea parte de cele mai frumoase experiente. Am ajuns in LifeHarbour, un colt parca rupt din Rai, despre care se spune ca e cea mai mare marina privata din Romania. Eu as zice pur si simplu ca e un loc unic. Aici poti face cursuri de navigatie, caiac, pescuit marin, sporturi nautice si multe altele. Cred ca si o saptamana daca as sta, nu m-as plictisi. Au si un hotel cochet, cu o capacitate de 40 de locuri, amenajat in stil rustic, dar cu iz modern. Ca sa va faceti o idee, costa in jur de 180 de Ron/noapte camera pentru 2 persoane.

Tot aici l-am cunoscut si pe Serban Ionescu, de la Active Training, un tip misto, foarte pasionat de turismul de aventura si de Dobrogea in general. Daca sunteti in cautare de o vacanta inedita si speciala, el este omul potrivit.

 

Mamaia

Ei da, am ajuns intr-un final si in Mamaia, mult promovata statiune ca fiind topul litoralului. E drept ca de cativa ani eu personal, nu m-am mai oprit pe aici, decat en-passant, poate 2 weekend-uri adunate in ultimii 5 ani. O sa ma refer acum insa doar la experienta din acest weekend, care m-a facut sa cred ca exista mari sanse ca standardul sa creasca si calitatea serviciilor sa se imbunatateasca pe o arie mai larga, nu doar in cadrul a catorva hoteluri.

Am petrecut 2 zile la Hotel Vega, despre care nu pot spune decat: Jos palaria! Realmente! De la curatenie, pana la facilitati, atitudinea personalului si conditii de cazare, putem spune ca este cel mai bun hotel de pe litoral la ora actuala.

Dar vreau sa aduc in prim plan alt proiect al celor de la Vega, care m-a cucerit total: Velierul Adornate. N-am stiut ca exista, a fost, cred, punctul culminant al excursiei si ma bucur ca am avut ocazia sa petrec cateva ore pe ambarcatiune. Pentru oricine va merge la mare anul acesta, recomand musai o plimbare cu velierul, este una din experientele ce nu trebuie ratate. Costa 60 de Euro/persoana, iar plimbarea dureaza circa 4-5 ore. Copiii sub 7 ani nu pot fi imbarcati pe acest velier, din motive de siguranta.

Pont: anul acesta velierul porneste pe mare fara a avea un numar minim de persoane, deci poate ridica ancora si cu un cuplu. Asa ca poate aveti noroc de o plimbare romantica in 2, in care toata goeleta cu vele sa fie doar a voastra, si a echipajului, desigur.

 

Stiu, nu le-am vazut pe toate nici pe departe, insa acum e vorba de experienta mea. Am vazut o sumedenie de propuneri de activitati pe care le poti face pe #litoralulmeu. Daca esti in cautare de mai mult decat balaceala si plaja, ai putea sa iti organizezi un program de senzatie, timp in care abia daca ti-ar ajunge timpul de stat si la malul marii. Voi reveni intr-un alt material cu mai multe detalii despre ce iti ofera litoralul pe langa mare, plaja, restaurante si cluburi. In paralel cu info-tripul nostru, zeci de agenti de turism din tara au petrecut mai bine de o saptamana batand litoralul in lung si in lat, vizitand aproape 20 de hoteluri/zi, pentru a le oferi turistilor informative reala si pachete pentru toate buzunarele, acolo unde merita.

Nu in ultimul rand, m-am bucurat de o gasca foarte tare. I-am cunoscut pe unii dintre cei mai apreciati blogeri si turism, alaturi de care m-am distrat non-stop: Anca, Madalina, Narcisa, Florin, Georgiana, Sorin, Andrada, Anda si Cezar.

Iar cei care au pus la cale acest proiect, Madalin Mancila si Loredana Stanciu, au facut o treaba minunata. Felicitari! Cu oameni ca voi, exista mari sanse pentru turismul local, sa infloreasca. Desigur, mai sunt multe de rezolvat, dar daca pornim si promovam cele bune, suntem pe drumul cel bun.

Inchei prin a ii multumi lui HAPPYsor ca ne-a fost alaturi. Fara el, viata “e pustiu”. Ne-a amuzat, ne-a spus o sumedenie de bancuri si s-a tinut de sotii tot weekend-ul. 🙂

 

#Litoralulmeu a fost un eveniment organizat de Accent Travel & Events si agentia Happy Tour, impreuna cu partenerii locali Hotel Europa, Hotel Vega, Hotel Iaki si Velierul Adornate.

 

 

1 comentariu

  1. Pingback: Turismul este un drog. #Litoralulmeu confirma |

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *