Tu mai stii cum a fost prima ta zi de scoala?

1991. Era tot o zi insorita Septembrie cand am inceput eu scoala. Aveam 6 ani. Cerusem cu plansete si jale sa merg la scoala (mai repede de vreme pe atunci), ca sa merg deodata cu toti prietenii mei de la bloc. Asa ca am pornit cu mare avant, cu bunica de mana, cu uniforma si pampoane, spre prima zi de scoala. Eram fericita ca voi fi cu ei. Asa credeam in mintea mea, ca vom fi toti impreuna, in clasa, ca in fata blocului. Atunci am avut prima mare dezamagire in viata. Mai intai, in curtea scolii, ne-au incolonat doi cate doi, sa trecem prin bolta de flori tinute de copiii mai mari. Tot incercam sa mi adun toti prietenii cu privirea. Eram inca linistita, macar ii vedeam pe acolo. Apoi, in clasa, m-am trezit doar cu doi dintre ei, printre care si prietena mea de suflet, care mi-a ramas aproape si azi. Initial am icnit, apoi ne-am pus amandoua in aceeasi banca si am ras. Si in acel moment, aveam sa trec prin prima criza existentiala. Mama prietenei mele a venit sa o ia si sa o duca la alta clasa, ca sa fie cu varul ei, infricosat tare de prima zi de scoala. Ce de plansete, ce dezamagire, ce suferinta. M-am vazut brusc singura, intr-o clasa cu 30 de copii straini. Noroc ca m-am nascut sociabila din fire si am trecut repede peste acest inceput de etapa noua a vietii. Am fost mereu matinala din fire asa ca eram entuziasmata sa vina dimineata, sa plec iar la scoala. M-am descurcat bine, caci invatasem sa citesc de la 5 ani, vorbeam deja 2 limbi straine de acasa, cu scrisul a fost putin tragic, caci nu-mi iesea neam. Hotarit fapt, s-a vazut din clasa 1 ca aveam sa scriu urat de mana toata viata mea. Si totusi…

Imi amintesc perioada dinaintea inceperii anului scolar. Ultimele doua saptamani erau favoritele mele, pentru ca stiam ca urmeaza cele mai distractive sesiuni de cumparaturi cu mama. Iubeam sa merg la cumparaturi de noi rechizite. Imi amintesc cu cate angoase imi alegeam un nou ghiozdan, era cea mai importanta alegere pentru mine. Urma penarul, apoi ustensilele de scris, colorat, caietele, copertile. Doamne, ce griji imi faceam pentru fiecare in parte. Sa fie frumoase, sa se potriveasca, sa nu cumva sa imi lipseasca ceva cand ajung in clasa. Cele mai frumoase griji si emotii din viata, atunci le aveam.

Si pentru ca ghiozdanul era parte din mine la fiecare inceput de an, acum, la maturitate, ma intristez sa stiu ca multi nu parinti nu isi permit sa le pregateasca rechizitele celor mici, asa cum sigur si-ar dori. Asa ca am empatizat pe loc cu initiativa Vreau si eu ghiozdanul meu! demarata deAsociatia Hope Rescue Centre. Copiii inclusi in lista initiala si-au primit ghiozdanele mult dorite, insa mai este o lista de asteptare de copii care inca au nevoie de un ghiozdan echipat complet.

Daca va este la indemana, iata cum puteti sprijini: