Crama Liliac, locul unde timpul sta in loc iar vinul se dezbraca de secrete

Privelistea podgoriilor infinite, balmosul lui badea Gheorghe de la stana, mangaierea soarelui la ceas de tihna in iarba, degustarile de vin, retetele savuroase ale lui Victor Ciuperca, sesiunile de ras cu oameni faini, blandetea oamenilor din echipa locala, plimbarile prin vie la apus, in cautarea luminii perfecte pentru cadre de pastrat in suflet… nu as sti sa spun de ce mi-era mai dor sa revin la Crama Liliac. La fiecare vizita anuala, locul acesta minunat din inima Transilvaniei te cucereste inca putin, iti mai arata ceva din frumusete si iti lasa tatuaj pe simturi. Timpul prinde alte dimensiuni pe meleagurile astea fermecate.

La jumatatea lui iunie, am organizat o noua editie a deja traditionalului infotrip la Crama Liliac, ce a reunit peste 20 de jurnalisti si bloggeri, amatori de experiente culinare si turism oenologic. Este a cincea editie pe care o organizez (in anii trecuti faceam doua anual), insa anul acesta ne-am adunat si coordonat energiile atat de bine, incat s-au aliniat toate planetele intru cea mai frumoasa expeditie pe drumul vinului de pana acum.

Oamenii pe care i-am avut alaturi m-au inspirat, a fost ca o vacanta cu oameni dragi alaturi, iar conexiunea si interactiunea au fost atat de firesti de parca as fi calatorit cu cei mai buni prieteni.

Crama Liliac inseamna investitie austriaca, expertiza combinata austro-romana, o echipa a carei religii sunt bunul simt si munca sustinuta, cu simt de raspundere si dedicare, stana de oi din inima podgoriei coordonata de badea Gheorghe si vinuri excelente, cu personalitate.

Experienta info tripului a insemnat mai mult decat o vizita la crama. A insemnat reconectarea la natura, a insemnat lectii de viata de la oameni simpli, a insemnat bucuria de a pierde notiunea timpului, a insemnat premiere pentru mine, cum ar fi plimbarea cu carutele trase de cai sau prepararea vinului propriu, sub indrumarea oenologului Laurent Dubreuil, vizita la salina si multe momente ce-mi raman in suflet, de revazut mereu cu ochii mintii, caci nu pot fi redate toate in imagini sau vorbe.

Laurent, noul oenolog al Cramei Liliac, este un francez care a produs de-a lungul carierei peste 30 milioane de litri de vin, majoritatea in Franta, Rusia, Armenia si, desigur, in Romania. Traieste in Romania de 14 ani, este casatorit cu o romanca si a oferit consultanta pentru multe crame din Romania. Din iunie, s-a mutat in Batos, pentru a coordona productia vinului la crama Liliac.

Am fost fericita sa vad ca echipa se sudeaza si ca a noastra colaborare de peste 3 ani e din ce in ce mai puternica, mai empatica si naste idei tot mai creative. Desi sunt abia 3 ani, simt ca ne cunoastem de-o viata, iar felul in care reusim sa construim concepte autentice, care imbina traditionalul cu zona creativa, trecand de experienta consumului de vin propriu zis, ne transporta intr-o alta dimensiune, una a calitatii, a valorilor bine sudate, in care am sentimentul puternic ca apartin si eu povestii, alaturi de echipa mea.

Si pentru ca sunt sigura ca unii dinte voi veti fi curiosi sa descoperiti o zona incredibila si sa gustati indeaproape experienta, aflati ca se pot organiza vizite private, pentru familii, grupuri de prieteni sau chiar companii in cautarea unor altfel de concepte de teambuilding. În frumoasa podgorie de la Batoș, Crama Liliac deține si o cabană aflată la hotarul superior al viei, punând la dispoziția vizitatorilor un spatiu de degustare cu o capacitate de 20 de locuri si vedere 360 asupra podgoriei. Pentru vizitele romantice, un cuplu ar putea si inopta la lodge, intr-o camera confortabila. Pentru vizitele de grup, se poate organiza cazare fie in Targu Mures (la 45 de min de mers cu masina), unde sunt cateva hoteluri extrem de frumoase sau poti opta pentru o cazare mai simpla, la o pensiune din Reghin, avand avantajul de a fi foarte aproape de crama din Batos (15 km).

Nu as vrea sa inchei fara sa le multumesc din suflet tuturor pentru experienta minunata de anul acesta, care nu ar fi fost si nu s-ar fi putut povesti fara ei, oamenii din echipa Liliac, echipa mea (Brandelligence), oaspetii nostri, Vizi, care ne-a incantat auzul cu chitara si vocea lui si ne-a facut sa dansam pana tarziu, badea Gheorghe cu a sa echipa, partenerii de la Neo Motors, care ne-au pus la dispozitie caravana Hyunday-Citroen la drum, prietenii de la Hotel Privo, unde ne simtim mereu rasfatati si, nu in ultimul rand, familiei Beck, care a decis in urma cu 8 ani sa investeasca intr-o pasiune, pe meleagurile noastre, de care s-au indragostit la prima vizita.

La final, incerc sa va transmit si vizual putin din experienta de acolo, asa cum am surprins-o eu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *